Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » Bundesliga » Performanță pentru gimnastica ieșeană! Laura Aniței, medaliată cu bronz la un puternic turneu desfășurat în Ucraina

Performanță pentru gimnastica ieșeană! Laura Aniței, medaliată cu bronz la un puternic turneu desfășurat în Ucraina

Performanță pentru gimnastica ieșeană! Laura Aniței, medaliată cu bronz la un puternic turneu desfășurat în Ucraina

Turneul internațional „Deriugina Cup”, desfășurat la Kiev, a adus un nou și frumos succes gimnasticii ritmice ieșene. Junioara Laura Aniței, sportivă pregătită la Clubul Sportiv Școlar Unirea Iași de profesorii Cătălina și Constantin Radu, s-a clasat pe locul al treilea și a cucerit medalia de bronz în proba de panglică, după o întrecere pasionantă cu alte 39 de sportive din 19 țări.

Laura Aniței s-a calificat și în celelalte trei finale de opt (cerc, minge, măciuci), ocupând în fiecare locul 6.  

Ideea acestui eveniment unic aparține singurei gimnaste sovietice care a devenit de două ori campioană mondială la individual, Irina Deriugina. „Deriugina Cup a fost un cadou al acesteia pentru mama și antrenoarea ei, Albina Deriugina, care a ajutat-o pe Irina să ajungă la cel mai înalt nivel al gimnasticii ritmice mondiale. „Deriugina Cup” a lansat în cele 23 de ediții numeroase sportive de înaltă valoare internațională”, a declarat prof. ieșean Constantin Radu.